Despre regiune Imprimare

Istoria regiunii

Se crede că dacii au ales Ceahlăul ca munte sfânt, numindu-l Kogheon - Iacaş al zeului Zamolxe (Zamolxis).
Legendele Ceahlăului vorbesc de numeroase evenimente din viaţa dacilor desfaşurate pe aceste locuri. Credinţa străveche a oamenilor că muntele Ceahlău este înzestrat cu puteri divine a străbătut timpurile.
Documentele istorice şi memoria pământului amintesc existenţa pe aceste meleaguri minunate a unui important centru de sihăstrie, cu numeroase lăcaşuri sfinte.


De o deosebită valoare istorică este schitul Durău care datează de la începutul secolului al XVII, când era un schit de maici.  Mai târziu, au venit în locul lor călugări de la schitul Hangu, iar un pomelnic din 1822 menţionează că Durăul se afla sub ascultarea "mănăstirii cea de piatră din vale". Actuala biserică s-a zidit între anii 1830-1835. Pictura din interior executată de Nicolae Tonitza între anii 1935 -1937, îi conferă o deosebită valoare artistică şi turistică.

Printre personalităţile care au văzut lumina zilei în comuna Ceahlău îi amintim pe Părintele arheolog Constantin Matasă (1878-1971), episcopul Romanului Iftimie Luca, generalul Dumitru Coroamă.

Mărturii arheologice:
paleoliticul superior: urmele de locuire, materializate prin unelte de silex, ce au aparţinut vânătorilor, au fost descoperite la: Cetăţica, Cremeniş, Dârţu, Lutărie, Bistricioara, Bofu, Podiş, La Scaune, fiind considerate cele mai vechi mărturii arheologice de pe Valea Bistriţei;

■  neoliticul a lăsat urme cam în aceleaşi puncte, găsindu-se urme de aşezări omeneşti, cu vetre, unelte de piatră cioplită şi resturi ceramice.

■  epoca metalelor şi mai ales perioada geto - dacică este reprezentată prin urme ale unor sălaşe de păstori şi ale unor cetăţui la Hangu, Răpciuni, Altan, care asigurau paza graniţei cu Dacia romană. Dar în acea perioadă, Muntele Ceahlău, numit Kogheonul dacilor, era considerat Munte Sfănt şi locaş al zeilor, unde exista Sihăstria Marelui Preot.

■  epoca feudală este dominată de mărturii ale vieţii religioase - muntele Ceahlău devenind una din­tre cele mai importante vetre de sihăstrie românească. In stâncă sau la suprafaţă au fost construite zeci de sihăstrii şi schituri de lemn. cea mai veche se pare că a fost Sihăstria lui Dragoş (sec XIV?), înlocuită apoi cu Sihăstria Ceahlău, cu hramul la 6 august (dată când se ţinea "Nedeea Ceahlăului" - sărbătoare populară păstrată pană în prezent). Mai amintim sihăstria distrusă de o avalanşă, pe locul căreia s-a ridicat Schitul Cerebuc, ale cărui ruine se mai văd şi azi pe pârâul Izvorul Alb; Sihăstria Hangului (sec. XIV?); Schitul lui Silvestru, pe pârâul Schitu, atestat documentar abia la 1638 şi înlocuit în 1776 cu o biserică de piatră, fortificată şi completată cu locuinţe, pentru a deveni curtea boierilor Cantacuzini, numită Palatul Cnejilor - ale cărui ruine se păstrează şi în prezent, biserica fiind restaurată recent; Schitul Răpciuni, ridicat în  1774 a cărui biserică a fost transferată  la Muzeul Satului din Bucureşti, datorită frumuseţii formei şi a decorului crestat în lemn; Schitul Melania (sec. XVIII), înlocuit la 1802 cu actuala biserică de piatră, numindu-se Schitul Durău şi multe alte schituri con­struite de călugăriţe şi călugări.

Documentele vremii oferă multe date şi despre viaţa laică a oamenilor de pe aceste melea­guri. Ei se ocupau cu creşterea animalelor, lucrul la pădure şi plutăritul şi mai puţin cu agricultu­ra, din cauza suprafeţelor reduse ale "ţarinelor". Într-un document de la 1466 sunt amintiţi plutaşii de pe Valea Bistriţei; în altul de la 1725 se menţionează că ţăranii de aici vindeau la târguri produsele lor:  sucman, cergi, brâie, catrinţe, brânză, lână, miei, cai, var, oale, dohot, obiecte de lemn ...  În catagrafia din anul 1774 se aminteşte că în comuna Hangu (din care făcea parte şi comuna Ceahlău, constituită mai târziu) erau 2 cojocari, 3 ciubotari, 1 butnar, 2 olari, 2 morari, 1 trăistar... Catagrafia din anul 1820 menţionează principalele ocupaţii ale locuitorilor: creşterea vitelor, făcutul cherestelei şi "lucrul mâinilor";

■ epoca modernă şi contemporană cunoaşte o intensă populare şi dezvoltare economică şi socială a zonei prin mărirea vetrelor satelor, modernizarea drumurilor şi mai ales prin amenajarea Staţiunii Durău. Du­pă anul 1989, viaţa monahală s-a dezvoltat, datorită retrocedării bunurilor mănăstireşti şi construirii de lăcaşuri noi de cult, între care cel mai important şi mai impunător este Centrul ecumenic interna­ţional "Daniil Sihastru";

Geografie

Comuna Ceahlău, cu o suprafaţă de 9.557 ha, este situată în nord-vestul judeţului Neamţ, aflat în partea central - vestică a Moldovei. Această comună se întinde în zona centrală a Carpaţilor Orientali şi pe Valea mijlocie a Bistriţei. Poziţia geografică a comunei Ceahlău a constituit întotdeauna un factor atractiv şi favorizant pentru dezvoltarea economică şi socială.

Limitele geografice:

■ la nord - Lacul de acumulare Izvorul Muntelui - Bicaz;
■ la est - Obcina Verdelui - culme a Masivului Ceahlău;
■ la sud - Turnu lui Budu, Curmătura Stănilele, Curmătura La Scaune, Obcina Lacurilor;
■ la vest - cumpăna de ape de pe Obcina Târşoasei şi Obcina Boiştei;

Limitele administrative:

  • la nord - comuna Poiana Teiului;
  • la vest - comuna Hangu;
  • la sud si sud-est  - oraşul Bicaz şi comunele Taşca şi Bicazu Ardelean;
  • la vest - comuna Grinţieş;

Poziţia geografică a comunei Ceahlău favorizează circulaţia în toate direcţiile:

  • la nord, pe valea Bistriţei, spre Bucovina,la Vatra Dornei (80 km);
  • la vest, pe valea Bistricioarei, spre Ardeal - la Borsec (40 km) şi Topliţa;
  • la est, pe valea Largului, spre Târgu Neamţ (60 km.) şi laşi (160 km);
  • la sud, pe malul Lacului de acumulare Izvorul - Muntelui, la Bicaz (65 km.), Piatra Neamţ (90 km) şi Bacău    (150 km); pe valea Bicazului - la Cheile Bicazului, Lacul Roşu (90 km) şi Gheorghieni (120 km) sau pe drumul de munte Durău - Izvorul Muntelui - Bicaz (40 km);

Cadrul natural
Relieful  muntos cuprinde partea central - nordică a Muntelui Ceahlău, dispusă pe mai multe nivele:

  • zona înaltă - intre 1400 m şi maximum - 1.911 m  în Vf.. Ocolaşul Mare, constituită din conglomerate dure, în care s-a format un relief deosebit de variat şi pitoresc: platoul superior de 6 km lungime şi 1 km lăţime, forme piramidale (Vf. Toaca -1.906 m)ruiniforme, sub formă de turnuri, coloane, clăi (Panaghia, Piatra Lată, Piatra Ciobanului, Turnul lui Budu etc), abrupturi mari (sub Ocolaşul Mare şi Ocolaşul Mic), rupturi de pante (pe pârâul Rupturilor ­cascada Duruitoarea, de 30 m înălţime), toate creând o bogăţie şi o frumuseţe peisagistică miri­fică de mare interes şi atractivitate turistică;
  • zona mijlocie - Între 1400 m şi 900 m, formată din culmi domoale, acoperite cu păduri şi numite "Obcine" (O. Ţitlicului, O. Boiştei, O. Târşoasei, O. Lacurilor) sau "Picioare" (P. Şchiop, P Calului, Piciorul Poienei, Piciorul lui Bucur, Piciorul Humăriei, Piciorul Ponorului);
  • zona joasă - între 600 m şi 900 m este alcătuită din terasele şi luncile pâraielor, care prezintă cel mai mare interes pentru aşezările umane şi agricultură;


Clima este temperat continentală moderată. Staţiile meteorologice care înregistrează caracte­risticile climaterice în cele trei nivele de relief sunt: Ceahlău - sat (640 m), Ceahlău - munte (la cabana Fântanele - 1.240 m) şi la care se înregistrează valori diferite.
În general, este o clima de munte - rece, cu ierni lungi, nebulozitate crescută, precipitaţii bogate, cu o circulaţie atmosferică intensă şi cu multă ceaţă datorată apropierii lacului de acumulare.

Solurile prezintă aceeaşi etajare impusă de relief:

  • etajul subalpin este caracterizat prin soIuri cu grosimi reduse, predominând podzolurile primare, bogate în silice, care sunt foarte puţin productive;
  • etajul pădurilor de conifere are soiuri mai bogate - brune montane acide de pădure;
  • etajul pădurilor amestecate are soiuri brune montane de pădure, favorabile dezvoltării unei vegetaţii bogate, atât arboricole, cât şi ierboase, între care multe fructe de pădure şi ciuperci;
  • etajul pădurii de foioase are soiuri brune de pădure, cu o fertilitate mai ridicată;
  • etajul teraselor şi luncilor este cel mai redus, dar deţine solurile cele mai fertile, propice dezvoltării culturilor de munte;


Apele:

  • cele subterane sunt concentrate în grohotişurile de sub abrupturile zonei înalte, formând un ade­vărat rezervor de apă, numit şi "zona obârşiilor" care, prin numeroasele izvoare alimentează pâraiele şi raurile, asigurându-Ie o densitate mare, un debit bogat şi continuu. Există şi izvoare cu ape mineralizate - sulfuroase (pe pârâul Schit), ori sărate (pe Valea Slatinei);
  • apele curgătoare: cel mai important a fost râul Bistriţa, care mărginea comuna Ceahlău pe o distanţă de 15 km, dar care din anul 1960 a fost transformat în lac de acumulare;
  • ape stătătoare: Lacul de acumulare Izvorul Muntelui - Bicaz, cu o lungime de 35 km are pe malul drept 15 km pe teritoriul comunei Ceahlău;


Parâuri
:
Schitu, Rapciunita, Bistricioara si Rupturilor, ultima aflându-se Cascada Duruitoarea (20 m inaltime)

Cultura si traditii

ELEMENTE DE PATRIMONIU CULTURAL – ARTISTIC
Monumente istorice şi de artă, lăcaşe de cultură şi case memoriale cu valoare de patrimoniu, alte obiective:

  • Biserica de lemn "Sf.  Voievozi (1775) din satul Ceahlău;
  • Biserica de lemn "Sf. Ana" (1830) din satul Ceahlău;
  • Palatul Cnezilor din satul Schitu (sec.XVI);
  • Schiturile Durău, Rapciuniţa şi "Ştefan cel Mare" de pe Muntele Ceahlău;
  • Centrul Cultural pastoral "Danill Sihastrul" (1992);
  • patrimoniu cultural

Religie: Biserica ortodoxă: - 2482 ; Biserica romano - catolică: - 6 ; alte culte: - 2
Cultura populară, etnografie şi folclor

  • Muzeul etnografic din satul Ceahlău pastrează dovezi ale tradiţiilor şi obiceiurilor localnicilor;
  • Sărbatoarea anuală (6 august) a Muntelui Ceahlău;
  • Obiceiuri tradiţionale de Anul Nou;